Yandex.Metrica

Viitor sumbru pentru piaţa imobiliară a Clujului.

Aboneaza-te la newsletterul Blitz Imobiliare si nu vei rata nici o stire Imobiliara Ma abonez

Numărul de autorizaţii de construire a scăzut continuu din 2008 încoace. Revigorarea sectorului construcţiilor se va petrece în 3-5 ani, susţin experţii.
Specialiştii se aşteaptă ca interesul beneficiarilor pentru lucrări noi să scadă şi în următoarele luni. Dacă solicitările din partea cumpărătorilor nu justifică noi proiecte, există şi aspecte pozitive pentru potenţialii dezvoltatori: scăderea preţurilor la materiale de construcţii şi cele ale terenurilor cu 50%.

Dacă în primele şase luni ale anului 2008 în Cluj-Napoca s-au eliberat 954 de autorizaţii de construire, în 2009 acestea au ajuns la 866 şi au scăzut la 725 în prima jumătate a anului în curs, conform Direcţiei de Urbanism şi Dezvoltare Urbană. La certificatele de urbanism, în primele şase luni din 2010 s-a înregistrat o creştere faţă de perioada similară din 2009: de la 2.285 la 2.347. Anul trecut s-a consemnat o reducere importantă faţă de 2008, când în primele şase luni s-au eliberat 3.041 de certificate de urbanism. Acestea corespund însă unor intenţii de informare şi nu înseamnă neapărat că beneficiarul are planuri de a demara lucrări.

Dovezile de luare în folosinţă au scăzut de la 317 în primul semestru din 2009 la 282 în 2010, conform datelor oferite de primărie. Jucătorii din piaţă estimează că interesul beneficiarilor pentru construcţii noi va scădea. “Până când nu se vând locuinţele din proiectele începute, nu prea există multe motive pentru a realiza altele noi. Construcţiile s-au înmulţit în perioadele în care creştea nivelul de trai şi puterea de cumpărare, dar în 2008 piaţa a căzut. Pentru un orizont de 3-5 ani nu există niciun argument serios să estimăm că va creşte numărul autorizaţiilor de construire sau al unităţilor locative. în plus, populaţia ţării nu creşte, nu va fi presiune pe locuinţe”, a explicat Adrian Crivii, preşedinte al societăţii de evaluare Darian.

Cu toate că ieftinirea materialelor de construcţii şi scăderea cu până la 50% a preţurilor terenurilor ar fi motive pentru impulsionarea unor lucrări noi, nici beneficiarii persoane fizice, nici companiile nu încep alte proiecte din cauza nesiguranţei din piaţă şi a lipsei de cumpărători. “Cu toate scăderile de preţuri, beneficiarii nu fac eforturi de a se extinde sau de a demara construcţii noi. Starea economică actuală, nesiguranţa din domeniul legislativ au adus persoanele în situaţia de a nu mai face investiţii. Din semestrul doi al anului 2008, piaţa a tot scăzut şi cred că nu ne putem aştepta decât la scăderi în continuare”, spune Sanda Moldovan, preşedintele Uniunii Naţionale a Agenţilor Imobiliari Cluj.

în situaţia de a-şi bloca proiectele sunt mulţi dintre dezvoltatorii care voiau sute de locuinţe la Cluj. Spaniolii de la Grupo Lar, care deţin terenuri şi au pregătit două proiecte rezidenţiale în municipiu, nu vor începe mai devreme de anul viitor lucrările la primul dintre cele planificate. “Conservăm proiectele de la Cluj. Aşteptăm să vedem ce se întâmplă cu piaţa, dar anul acesta nu cred că începem să construim”, a declarat Ionuţ Dogaru, country manager Grupo Lar. Ambele au fost pregătite până la stadiul de autorizaţie de construire.

Există şi companii care au anunţat lucrări pentru această vară: Elite Grup, Transilvania Construcţii, Grupo Herce. în primul trimestru s-au finalizat în judeţ 515 locuinţe, în vreme ce în 2009 erau în această situaţie 1.203, conform Direcţiei Regionale de Statistică. Anul trecut, locuinţele finalizate erau de trei ori mai multe în mediul rural (917 faţă de 286), dar în 2010 proporţia s-a mai echilibrat: 209 – urban, 306 – rural.
Sursa: Ziua de Cluj

Adauga un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Website Protected by Spam Master


Te-ar putea interesa si

Acum 8 ani 0 Comentarii

INS: Numarul autorizatiilor de construire pentru cladiri rezidentiale in aprilie a crescut cu 7%

Numarul autorizatiilor de construire eliberate pentru ridicarea de cladiri rezidentiale a avansat cu 7% fata de martie, la 3.686 documente, dar a scazut cu 9,5% fata de aceeasi luna din 2009, potrivit datelor Institutului National de Statistica (INS). Majoritatea documentelor eliberate, 63,9%, sunt pentru zona rurala. In majoritatea regiunilor de dezvoltare s-a inregistrat o crestere a numarului de autorizatii de[...]

Citeste mai mult
Acum 7 ani 0 Comentarii

Cu 5,3 mai putine autorizatii de construire in prima jumatate a acestui an

Conform celui mai recent comunicat de presa al Institutului National de Statistica, numarul autorizatiilor de contruire pentru cladirile rezidentiale eliberate in perioada ianuarie – iulie 2011 a fost de 22.822, in scadere cu 5,3% fata de aceeasi perioada a anului trecut. In luna iulie 2011, s-au eliberat 3.884 autorizatii de construire pentru cladiri rezidentiale, in scadere cu 6,7% fata de[...]

Citeste mai mult