Yandex.Metrica

Speculanţii încă fac profit din imobiliare

Aboneaza-te la newsletterul Blitz Imobiliare si nu vei rata nici o stire Imobiliara Ma abonez

Salvator sau profitor, speculantul din imobiliare pare să fie cel mai avantajat de situaţia apărută în piaţă şi de preţurile mici. În contextul crizei din piaţa imobiliară,un nou tip de speculant îşi face apariţia în zona tranzacţiilor.

L-am putea numi oportunist sau speculant, însă aşa cum unii dintre ei susţin, aceste apelative stârnesc suspiciuni referitoare la caracterul legal al afacerilor derulate.

Speculantul a existat şi în anii trecuţi, la acea vreme el acţionând mai ales în zone despre care avea informaţii că, într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat, vor fi declarate de utilitate publică sau unde urma să fie demarată vreo investiţie imobiliară de anvergură. Modul de acţiune? Simplu: cumpăra locuinţe şi terenuri de la persoane fizice şi le revindea statului sau investitorului care apăreau în zonă ulterior, încasând un profit destul de consistent.

Lupul îşi schimbă părul, dar năravul ba
Acum, speculantul acţionează altfel. El urmăreşte cazurile disperate, reprezentate, din ce în ce mai mult de familiile care acumulează datorii la bănci şi care se află în pericolul de a fi executate silit pe bunuri, mai ales dacă vorbim de acele persoane care au contractat credite ipotecare.

Speculantul acţionează cu ajutorul unei întregi reţele, el aflându-se permanent în contact cu preşedinţi de asociaţii de locatari sau reprezentanţi ai firmelor de recuperări de creanţe, legătura menţinându-se prin intermediari, un fel de „scouteri”, care pândesc ocaziile ce pot fi fructificate.

În momentul identificării unei oportunităţi, apare cu banii la uşa omului şi îi face acestuia o ofertă care, de cele mai multe ori este sub preţul pieţei, dar care, la fel de des, este acceptată, dacă luăm în considerare disperarea proprietarului.

Strategii de criză în specula imobiliară

Preţul oferit de speculant este întotdeauna sub cel al pieţei, dar asta nu înseamnă că are de gând să revândă proprietatea în viitorul imediat pentru că el ştie că o locuinţă sau un teren ofertate în prezent la un preţ care să genereze profit sunt destul de greu de vândut. Soluţia? Închirierea.

Francesco L. şi Domenico M. sunt doi oameni de afaceri italieni care au investit în ferme agricole în ţara noastră încă din 1998. Începând cu anul trecut, ei şi-au diversificat afacerile şi au pătruns şi pe piaţa imobiliară din Constanţa.

„Am început să cumpărăm proprietăţi imobiliare, în special apartamente şi mai puţin case şi terenuri, cu scopul închirierii lor pe termen scurt, chiar şi cu ziua, în regim de aparthotel”, ne-a spus Francesco.

El recunoaşte că preţul achitat pentru cele mai multe din cele aproape 40 de locuinţe achiziţionate a fost sub media pieţei.

„De multe ori, cei din jur îşi fac o opinie eronată despre mine sau caracterul meu când află că achiziţionez apartamente la preţuri mici de la oamenii cu probleme şi-mi spun că acest lucru este oarecum lipsit de etică, însă eu, la rândul meu, aş vrea să întreb aceste persoane ce se întamplă cu foştii proprietari dacă nu vând unuia ca mine? Cu ce se vor alege după ce îi va executa banca silit? Probabil cu zero lei”, a adăugat cumpărătorul italian.

Pe de altă parte, partenerul său precizează că, în majoritatea cazurilor, cu banii obţinuţi din vânzarea apartamentelor, familiile de la care cei doi au cumpărat au reuşit să-şi închidă creditele la bănci, iar cu banii rămaşi fie să cumpere o locuinţă mai mică în acelaşi oraş, fie să achiziţioneze o parcelă de teren la ţară şi să-şi construiască acolo o casă. „Prin comparaţie, câţi oameni aţi văzut că au rămas cu vreun ban după ce le-a luat banca locuinţa şi au scos-o la licitaţie?”, adaugă Francesco.

Venit de peste 1.000 de euro pe zi

Din închirierea apartamentelor situate în Constanţa, cei doi speculanţi încasează zilnic peste 1.000 de euro. Varianta preferată a fost închirierea în regim aparthotel, fie pentru turiştii aflaţi în vacanţă pe litoralul nostru, fie pentru oamenii de afaceri care sosesc în zonă cu treburi.

Tarifele de închiriere sunt cuprinse între 20 de euro pe zi pentru o garsonieră şi aproximativ 60 de euro pentru un apartament cu trei camere. „Noi nu doar am cumpărat locuinţele şi le-am introdus pe piaţa chiriilor, am şi investit în ele, în reamenajare, redecorarea şi utilarea acestora cu mobilier şi aparatura necesară”, precizează Domenico.

Familia Vişan le-a vândut celor doi italieni un apartament cu două camere în urmă cu patru luni, iar cu banii obţinuţi au achitat creditul bancar şi s-au mutat în orăşelul Mihail Kogălniceanu, la câţiva kilometri de Constanţa.

„Ne este greu, acum facem naveta atât eu, cât şi soţia către serviciu, dar şi copiii la şcoală, însă vânzarea apartamentului a fost cea mai bună opţiune în condiţiile în care banca deja începuse să ne preseze. Pe de altă parte, am un gust amar când mă gândesc că apartamentul în care am locuit 17 ani, în care mi-am crescut copiii şi pentru care am muncit a ajuns să fie închiriat cu ziua celor aflaţi în trecere prin Constanţa”, ne-a spus Grigore Vişan.

Cum procedează speculantul

După identificarea pro­prietarilor cu datorii, acesta le achită toate restanţele către bănci, întreţinere sau către alţi creditori. Suma datoriilor reprezintă, de altfel, avansul achitat proprietarului de către speculant. Ulterior, casa fiind liberă de orice sarcină sau ipotecă, este încheiat actul de vânzare-cumpărare prin care aceasta îşi schimbă proprietarul, iar speculantul achită restul de preţ.

“Cumpărăm proprietăţi imobiliare, în special apartamente, cu scopul închirierii lor pe termen scurt.”
Francesco
speculant

“Vânzarea casei a fost cea mai bună opţiune în condiţiile în care banca deja începuse să ne preseze.”
Grigore Vişan
fost proprietar

Sursa: Adevarul

Adauga un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Website Protected by Spam Master


Te-ar putea interesa si

Acum 8 ani 0 Comentarii

Cupa Mondială nu a redresat piaţa imobiliară din Africa de Sud

Preţurile proprietăţilor din Africa de Sud au luat-o la vale şi se pare că nimic nu poate sta în calea prăbuşirii pieţei imobiliare din această zonă. Proprietarii care doreau să-şi vândă casele sau terenurile au intrat în panică atunci când au văzut că preţurile continuă să scadă în ciuda faptului că oraşul Cape Town găzduieşte Cupa Mondială de fotbal în[...]

Citeste mai mult
Acum 7 ani 0 Comentarii

Romanii si piata imobiliara din Italia

Piata imobiliara din Italia, desi intr-o situatie nu tocmai de invidiat, este dinamizata in mod considerabil de cumparatori din Europa de Est, printre care cumparatori se numara, fireste, si  romanii. Acum ca preturile caselor si ale apartamentelor au ajuns la niste valori de neimaginat in 2008, de exemplu, cei care-si permit luxul de a investi peste granite se inghesuie sa[...]

Citeste mai mult