Se investeste intens in „supermarketurile de cartier”

Aboneaza-te la newsletterul Blitz Imobiliare si nu vei rata nici o stire Imobiliara Ma abonez

Conform unui articol publicat pe www.imopedia.ro, se anunta o crestere a investitiilor in ceea ce priveste lanturile de hipermarketuri din Romania. Se va cheltui astfel peste un miliard de euro pentru noile magazine care ne vor aduce si mai aproape de standardul comercial european. Pentru a se adapta insa contextului actual, retailerii interesati de extindere vor renunta la hipermarketurile de mari dimensiuni si se vor specializa pe magazinele de cartier.

Aceasta abundenta de investitii va acoperi deficitul de centre comerciale din Romania. Cu toate ca avem aproximativ 1000 de hipermarketuri si supermarketuri operationale, comertul en detail este inca dominat de magazinele standard.

In aceasta ordine de idei, un studiu efectuat de Euromonitor anunta ca retail-ul modern prinde tot mai mult teren fata de comertul clasic:

„Magazinele tradiţionale continuă să domine piaţa de retail din România, deşi retail-ul modern câştigă teren, în Bucureşti şi alte oraşe principale având deja o cotă de aproape trei sferturi din totalul pieţei de retail. Principalii factori care au afectat piaţa de retail sunt limitarea creditelor şi schimbarea criteriilor de cumpărare spre preţurile mici şi promoţiile din magazine. Totodată, românii au manifestat o tendinţă de a face economii din cauza contextului economic nefavorabil”.

In ceea ce priveste tendinta actuala de a se trece de la magazinele de mari dimensiuni la hipermarketurile de cartier, cauzele si motivele sunt mai mult decat evidente. Spatiile cu dimensiuni reduse presupun chirii mai mici si costuri de mentenanta mult inferioare spatiilor mari. In aceeasi ordine de idei, hipermarketurile mici plasate in cartiere sunt de preferat in acest moment marilor spatii comerciale: e nevoie de mai putini angajati iar preturile sunt semnificativ mai reduse.

Metro a anuntat ca vrea sa deschida un nou tip de mini-supermarket, si anume Metro Punct, Profi se va extinde cu 17 noi magazine de cartier, iar Dinu Patriciu vrea sa ajunga pana la finalul anului la 2000 de magazine in cadrul retelei Mic.ro. In aceeasi ordine de idei, Billa a trecut de la hipermarketurile de 2000 mp la cele intre 1.200 si 1230 mp, Mega Image si-a deschis o serie de magazine pe suprafete de 100 mp, iar Metro a trecut la spatiile cuprinse intre 2.500 si 3.000 mp.

Cu toate aceastea, unele hipermarketuri prefera sa nu opereze modificari de acest gen si sa se extinda in aceeasi directie si cu acelasi format. Kaufland va deschide 10 noi supermarketuri care vor costa aproximativ 100 milioane euro, iar cei de la Auchan vor investi in acest an in doua hipermarketuri noi.

Adauga un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site foloseste cookies! Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai mult.