Românii nu sunt prea dornici să-şi asigure locuinţele

Aboneaza-te la newsletterul Blitz Imobiliare si nu vei rata nici o stire Imobiliara Ma abonez

Proprietarii au încheiat, începând cu 15 iulie, peste 40.000 de poliţe de asigurare obligatorie a locuinţelor, ritmul mediu zilnic fiind de aproximativ 900 contracte/zi, a declarat, ieri, directorul general al Pool-ului de Asigurare împotriva Dezastrelor (PAID), Marius Bulugea. „Ritmul de emitere a crescut de la 100-200 poliţe/zi la 1.200-1.500 de poliţe/zi. Pentru a ne atinge obiectivul fixat trebuie să ajungem la circa 4.000 de contracte/zi”, a adăugat Bulugea, citat de Mediafax. El a adăugat că 89% din poliţele încheiate au vizat locuinţe din categoria A şi 73% au ca beneficiari clienţi din mediul urban.

Potrivit Legii 260/2008, tipul A de locuinţă este o construcţie cu structură de rezistenţă din beton armat, metal, ori lemn sau cu pereţi exteriori din piatră, cărămidă arsă sau din orice alte materiale rezultate în urma unui tratament termic şi/sau chimic, iar tipul B este o construcţie cu pereţi exteriori din cărămidă nearsă sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic şi/sau chimic. Legea 260/2008 nu are nicio legătură cu asigurările facultative de locuinţe.

Conform legislaţiei, proprietarii de imobile sunt obligaţi să încheie o poliţă de asigurare, prima fiind diferenţiată în funcţie de tipul de locuinţă, între 10 şi 20 de euro. Valoarea asigurată a unei locuinţe este situată între 10.000 şi 20.000 de euro. „Toate societăţile de asigurare acţionare la PAID au emis poliţe obligatorii, primele trei fiind Astra, Generali şi Groupama”, a menţionat directorul general PAID. El a estimat că, până la 15 ianuarie 2011, vor fi încheiate circa 250.000 de poliţe de asigurare obligatorie a locuinţelor.

Amenzi între 100 şi 500 lei

Proprietarii de locuinţe sunt obligaţi să încheie o asigurare obligatorie până la 15 ianuarie 2011. După expirarea acestui termen, cei care nu se vor conforma vor fi sancţionaţi de primării cu amenzi între 100 şi 500 lei.

Potrivit lui Bulugea, PAID a solicitat sprijinul Ministerului Administraţiei şi Internelor pentru a obţine de la prefecturi lista locuinţelor din fiecare unitate administrativ-teritorială. „Acţiunea a început la 15 iunie 2010 şi, până în prezent, au răspuns, în formatul solicitat, un număr de 637 localităţi, dintre care 26 municipii, 74 oraşe şi 537 comune, dintr-un total de 3.227 de unităţi adminstrativ-teritoriale, adică 20%, reprezentând 2,8 mil. de locuinţe, adică 22%”, a spus Bulugea.

„După 20 septembrie, se va solicita din nou MAI sprijin pentru impulsionarea raportărilor către PAID. Estimăm că în cel mult 12 luni vom avea operaţională această bază de date”, a mai spus şeful PAID.

Piaţa a scăzut cu 4,5%

Primele subscrise din asigurări generale şi de viaţă au atins, în primele şapte luni, nivelul de 5,08 mld. lei, în scădere cu 4,5% faţă de iulie 2009, pe fondul reducerii veniturilor din poliţe generale cu 6,4%, la 4,12 mld. lei, a declarat preşedintele CSA, Angela Toncescu. „După cum se cunoaşte, în totalul subscrierilor pieţei locale a asigurărilor, poliţele auto au o pondere semnificativă. În ciuda căderii vânzărilor auto în leasing, care aduceau grosul primelor, asigurătorii au reuşit să promoveze şi alte tipuri de poliţe, ale căror subscrieri au preluat, în mare parte, scăderile pe auto”, a afirmat Toncescu.

Sursa:Imopedia

Adauga un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site foloseste cookies! Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai mult.