Yandex.Metrica

Programul “Prima Casa” cu frana de mana trasa!

Aboneaza-te la newsletterul Blitz Imobiliare si nu vei rata nici o stire Imobiliara Ma abonez

Numarul de dosare inaintate catre Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii(FNGCIMM) a scazut de la 70 de dosare pe zi pana la 50-60 de dosare, motiv de speculatii in presa de specialitate legate de oportunitatea acestui credit exclusiv in lei.

Programul "Prima Casa" cu frana de mana trasa!Reprezentantii fondului sunt de parere ca este prematur sa ne pronuntam in aceasta speta, deoarece dosarele noi inca nu au intrat pe rol.

“Acum inca se merge pe dosarele din stoc, iar ritmul este de 50-60 de dosare pe zi, un ritm in scadere fata de cel normal de aproximativ 70 de dosare pe zi. Peste o luna si jumatate sau doua luni vom putea aprecia daca ritmul se pastreaza, scade ori creste”, a declarat Aurel Saramet, presedintele FNGCIMM.

Analistii sunt insa de parere ca noul program nu este la fel de rentabil pentru clienti ca variantele anterioare, drept urmare acestia se vor indrepta tot mai mult catre creditele imobiliare in euro, foarte atractive din punct de vedere al dobanzilor, diferenta principala constand doar in avansul de 25% in cazul creditelor in euro si de numai 5% in cazul creditului Prima Casa in lei.

Statul va trebui la un moment dat sa iasa din program, asa cum am spus-o de atatea ori, si nu stim daca nu este chiar acesta momentul in care o va face. In trecut romanii nu aveau o varianta reala care sa concureze cu succes creditul Prima Casa. Echilibrarea balantei din prezent, posibilitatea clientilor de a alege in ce moneda vor sa se imprumute, va limita valul de solicitari pentru Prima Casa care a dominat piata imobiliara si pe cea bancara din ultimii ani.

Sursa: www.incomemagazine.ro

Echipa Blitz Imobiliare, Leonard Munteanu

Apartamente de vanzare in Cluj

Adauga un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Website Protected by Spam Master


Te-ar putea interesa si

Acum 5 ani 0 Comentarii

A inceput Prima Casa, varianta in lei. Ce se intampla cu preturile locuintelor?

Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii (FNGCIMM) a distribuit recent bancilor fondurile suplimentare de 1,2 miliarde de lei pentru acordarea de credite Prima Casa exclusiv in moneda nationala. Din totalul acestora, 500 milioane de lei sunt destinati achizitionarii de locuinte construite prin ANL. Decizia de a acorda credite pentru achizitia de locuinte prin programul guvernamental[...]

Citeste mai mult
Acum 5 ani 0 Comentarii

11 banci acorda credite prin "Prima Casa 4"

Am fost informati saptamana trecuta ca CEC Bank si-a revizuit normele interne si ca, imediat ce va primi acordul BNR, va oferi primele credite clientilor care vor sa achizitioneze apartamente sau case in lipsa unui capital monetar personal. Reprezentantii Fondului National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii au declarat, la sfarsitul saptamanii trecute, ca nu mai putin[...]

Citeste mai mult

Site-ul nostru foloseste cookies pentru a imbunatati experienta navigarii si a oferi servicii mai usor de utilizat.

Informatii detaliate despre cum le folosim in site si cum poti gestiona consimtamantul vei putea gasi in Politica de utilizare cookies si Setari personalizate cookies.

Accept toate