Ne parasesc bancile

Aboneaza-te la newsletterul Blitz Imobiliare si nu vei rata nici o stire Imobiliara Ma abonez

Suntem informati, via Imopedia.ro, ca nu mai putin de patru institutii financiare si-au anuntat intentia de a se retrage de pe piata bancara din Romania.

Desi reprezentantii Volksbank, RBS, ATE Bank si MKB Romexterra Bank n-au explicat de ce si cum s-a ajuns la aceste decizii definitive, este de la sine inteles ca instabilitatea cronica locala nu este compatibila cu institutiile de mica amploare.

Pentru a avea profituri pe termen mediu si lung, o banca eficienta trebuie sa aiba o cota de piata de cel putin 5%, dintre cele vor s-o stearga elegant si curat doar Volksbank atingand acest procentaj esential. RBS, ATE Bank si MKB Romexterra Bank cumuleaza, in acest moment, active de 7 miliarde de euro, detinand, astfel, aproximativ 8,5% din piata bancara locala.

Suntem, de asemenea, informati ca aceste institutii nu intentioneaza sa activeze pe piata din Romania mai mult de 2 ani, asteptand cu interes potentiali cumparatori.

Am spus-o dinainte sa inceapă criza: fara o cotă de piata de cel putin 5% nu poti avea o masa critica de business care sa-ti asigure profituri sustenabile pe termen mediu şi lung, iar aparitia unui ciclu economic negativ te da peste cap. Alternativa ar fi concentrarea pe o nisa de piata foarte lucrativa, dar asta nu e deloc simplu, asa ca este firesc sa urmeze retrageri de banci de pe piaţa, a declarat bancherul Dan Pascariu.

Acestea fiind spuse, cei de la Imopedia ne informeaza ca austriecii de la Volksbank pleaca la fel de brusc precum cum au venit. Desi aceasta institutie financiara a contribuit considerabil de mult la edificarea programelor centrate pe creditele ipotecare, boom-ul pe care l-a cunoscut acum cativa ani s-a dovedit a fi doar un foc de paie.

RBS-ul, pe de alta parte, si-a exprimat intentia de a vinde doar activele „non-core”, situatia acestei banci nefiind atat de dramatica si de iremediabila ca a celor de la Volksbank.

Grecii de la ATE Bank si-au anuntat retragerea dupa restructurarile aprobate recent de Comisia Europeana, iar MKB vrea sa vanda Romexterra pana in 2013.

In ciuda faptului ca plecarea acestor institutii financiare duce romanul cu gandul la instabilitatea pietei locale, expertii de toate facturile sustin ca atat intrarea cat si iesirea unor banci din Romania face parte dintr-un plan mult mai complex decat pare la o prima analiza.

Cu alte cuvinte, nu trebuie sa ne scandalizam si sa consideram aceste retrageri ca fiind semne clare ale unei piete nefunctionale. Institutiile financiare din Romania sunt multe, contextul economic este imprevizibil, asa ca nu este de mirare ca unele banci mai mici nu fac fata acestei dinamici economice capricioase.

Echipa BLITZ Imobiliare – moderator Georgian Sas

Adauga un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest site foloseste cookies! Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai mult.