Yandex.Metrica

Investitorii privati aloca 40 de milioane de euro pentru locuintele destinate inchirierilor

Aboneaza-te la newsletterul Blitz Imobiliare si nu vei rata nici o stire Imobiliara Ma abonez

In lipsa acuta si trista de fonduri, Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului a decis sa atraga investitorii privati in construirea locuintelor destinate exclusiv inchirierilor. Potrivit unui proiect de Hotarare de Guvern lansat recent in dezbatere interministeriala, companiile participante vor aloca peste 40 de milioane de euro, suma fiind aferenta serviciilor de proiectare si lucrarilor de constructii si montaj.

Costul mediu anual al programului Constructii de locuinte cu chirie, realizate prin atragerea capitalului privat din bugetul de stat si bugetele locale s-ar putea ridica la 12,9 milioane lei, pana in 2015.

Impactul asupra bugetului de stat si la bugetul autoritatilor locale insumeaza aproximaitv 50 milioane lei, pana în 2015. Calculul estimativ s-a efectuat pentru constructia a 1.000 de apartamente cu doua camere, cu un cost unitar de 450 euro pe metrul patrat, inclusiv TVA.

Valoarea serviciilor proiectare ce revin Agentiei Nationale pentru Locuinte (ANL), precum studii de fezabilitate, studii de fundamentare a deciziei de concesionare, documentatii de atribuire a contractelor se ridică la 1,5 milioane euro, inclusiv TVA.

Conform datelor furnizate de autoritatile locale, numarul de solicitari pentru obtinerea unei locuinte in regim de inchiriere depaseste 100.000, acestea fiind formulate atat de tineri, cu varsta de pană la 35 de ani, cat si de alte categorii de persoane.

Din anul 2001 pana in prezent au fost finalizate circa 28.000 unitati locative, un numar insuficient fata de cererea foarte mare existenta la nivel local, potrivit proiectului de act normativ.

Programul Construcţii de locuinte cu chirie, realizate prin atragerea capitalului privat permite accesul la o locuinta, ce respectă standardele in vigoare, a tuturor categoriilor de persoane care nu au resurse financiare suficiente pentru a-si inchiria sau achizitiona o locuinta in conditiile pietei libere.

Astfel, se constituie un fond de locuinte ce apartin domeniul public al statului si sunt administrate de catre Agentia Nationala pentru Locuinte, prin care se va satisface un numar mai mare de cereri de locuinte la nivel local, cu precadere in municipii si in orasele mari.

Terenurile destinate construirii acestor locuinte apartin domeniului public al statului sau al unitatilor administrativ-teritoriale si vor fi transferate in folosinta gratuita a Agentiei Nationale pentru Locuinte (ANL), pe intreaga durata de existenta a constructiilor realizate prin acest program.

Lucrarile de viabilizare si dotarile tehnico-edilitare se vor asigura de catre autoritatile publice locale si/sau de catre investitori, in conformitate cu contractele incheiate de ANL cu unitatile administrativ-teritoriale si/sau investitorii privati. Finantarea acestor lucrari se asigura din surse de la bugetul de stat, bugetul local sau de catre investitorul privat, din surse proprii sau atrase in cadrul contractului de concesiune.

Sursa: Capital

Echipa BLITZ Imobiliare – moderator Georgian Sas

Adauga un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Website Protected by Spam Master


coming back soon