Dealul de la “Şapca Verde” o ia la vale

Aboneaza-te la newsletterul Blitz Imobiliare si nu vei rata nici o stire Imobiliara Ma abonez

Inspectoratul în Construcţii a dispus expertiza tehnică asupra zonei dintre Polus Center şi blocurile Building Real Estate.

În timp ce reprezentanţii Building Real Estate şi cei ai Polus Center susţin că dealul a fost stabilizat, viceprimarul din Floreşti spune că situaţia alunecărilor este alarmantă şi că a cerut părerea specialiştilor de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). De asemenea, Inspectoratul Teritorial în Construcţii s-a autosesizat şi a luat la puricat modul în care s-au construit blocurile din zonă.

Locatarii din cele cinci imobile ridicate de Building Real Estate spun că alunecările de teren se apropie de locuinţele lor. “Situaţia s-a agravat. Pământul din faţa parcărilor de la blocuri a început deja s-o ia la vale, iar canalizarea s-a rupt pentru a doua oară!”, declară o locatară. Situaţia este monitorizată de viceprimarul din Floreşti, Horea Şulea.

“Astăzi am fost la Inspectoratul în Construcţii împreună cu reprezentanţii Polus şi Building Real Estate. S-a făcut un studiu geotehnic ce arată că sunt trei straturi de alunecare până la adâncimea de şapte metri. Este sol fertil, iar sub el argilă, care alunecă pe marnă. E zonă de izvoare care nu sunt captate în mod corect. Astfel, precipitaţiile abundente din iunie s-au infiltrat în pământ. Acum, stratul umed este menţinut din cauza canalizării de la blocuri care se tot rupe”, a spus Şulea. Acesta a văzut cu ochii lui cum alunecă versantul de pe o zi pe alta.

“Seara am fost acolo şi era ok, iar dimineaţa am găsit o ruptură în sol de jumătate de metru lăţime şi nu ştiu cât adâncime, căci mi-a fost frică să mă apropii”, a povestit viceprimarul. Acesta a cerut şi opinia specialiştilor de la ISU Cluj, care se vor deplasa în zonă zilele acestea.

Inspectoratul Teritorial în Construcţii Nord-Vest (ITCNV) s-a autosesizat şi a început un control, care este în derulare. În cadrul verificării, s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice asupra versantului. “Menţionăm că, în urma alunecării versantului, deocamdată a fost afectată structura zidului de sprijin din proprietatea Polus Center şi reţelele exterioare de canalizare executate de Building Real Estate. Siguranţa în exploatare a blocurilor de locuinţe, precum şi măsurile de consolidare vor fi stabilite de către expertul tehnic”, se arată în răspunsul ITCNV. Reprezentanţii instituţiei au precizat că vor urmări ducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse în urma expertizei.

Reprezentanţii firmei care a construit blocurile spun că oamenii se alarmează degeaba. “S-au mai făcut foraje de către geologi, s-a lucrat la stabilizarea dealului. Nu este niciun pericol pentru blocuri. Au fost precipitaţii abundente, iar capacitatea de apă a fost de 50 de ori mai mare decât cea normală pentru pâraiele de acolo. Acestea au fost drenate. Într-adevăr, s-a rupt canalizarea, dar am refăcut-o”, a spus Ciprian Fodor, administrator la Building Real Estate.

Acesta a menţionat că va preda canalizarea către Compania de Apă Someş deoarece nu mai doreşte să o administreze din cauză că locatarii sunt rău-platnici. De asemenea, reprezentanţii Polus Center susţin că partea de teren din imediata apropiere a parcării complexului este stabilă şi că zidul de sprijin din spatele complexului urmează să fie reparat.

Soluţie scumpă

Viceprimarul Horea Şulea nu este de acord cu modul în care cei de la Building Real Estate au “rezolvat” problema, anume că au umplut cu balastru rupturile din sol. El susţine că o posibilă soluţie, indicată de specialiştii cu care s-a consultat, ar fi infiltrarea în versant a unor piloni de beton, care, apoi, să fie legaţi între ei. Numai că o astfel de lucrare costă, potrivit lui Şulea, “cât 60% din bugetul comunei Floreşti”.
Sursa: Ziua de Cluj

Adauga un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site foloseste cookies! Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai mult.