Cum îţi pui termopane cu bani de la stat

Aboneaza-te la newsletterul Blitz Imobiliare si nu vei rata nici o stire Imobiliara Ma abonez

Statul român dă bani celor care vor să-şi renoveze casa sau chiar pentru achiziţionarea unei locuinţe. Singura condiţie pe care trebuie să o îndeplineşti este să faci economii într-un cont bancar

Există însă şi câteva trucuri pentru a pune mâna pe o sumă mult mai mare din banii pe care îi acordă statul. De exemplu poţi să faci un contract pentru locuinţă pentru fiecare membru al familiei tale. Poţi să închei un contract suplimentar pe numele soţului sau soţiei şi chiar şi pe numele copiilor, neexistând nici o restricţie legală în acest sens. De exemplu, o familie cu un copil care economiseşte 3.000 euro într-un an, poate primi de la stat 750 euro pe an dacă încheie trei contracte, faţă de 250 euro dacă ar semna unul singur. Există o perioadă minimă de economisire de cinci ani, dar poţi să iei un credit şi mai devreme de atât.

Ce poţi face cu banii

Poţi să-ţi cumperi o casă, dar nu numai. Îţi poţi îmbunătăţi confortul locuinţei tale: poţi să zugrăveşti locuinţa, să pui termopane, să pui centrală termică, să schimbi gresia, faianţa şi parchetul din sufragerie şi multe, multe altele. Singurele bănci la care poţi încheia contracte de economisire-creditare sunt BCR Banca pentru Locuinţe şi Raiffeisen Banca pentru Locuinţe.

Statul dă bani şi pentru calculatoare

Poţi să iei bani de la stat ca să-ţi cumperi calculator dacă ai sub 26 de ani şi dacă eşti elev sau student la o facultate de stat sau particulară.

Atenţie! Este vorba doar despre cele acreditate. În plus, te califici dacă provii dintr-o familie care obţine venituri brute lunare de până la 150 de lei pe membru. Nu mai poţi lua bani dacă ai fost unul dintre cei care au primit un calculator de tip desktop subvenţionat de stat în 2008. Dacă vrei să participi la program, trebuie să depui actele între 1 şi 21 aprilie, la şcoala de care aparţii, la facultate sau chiar la primărie. În intervalul 19 aprilie – 19 mai autorităţile locale vor face anchete sociale pentru a determina dacă poţi sau nu să beneficiezi de ajutor.Nu vei primi bani, ci doar bonuri valorice, fiecare de 200 de euro, ce vor fi eliberate de pe 24 până pe 30 iunie. Poţi să le foloseşti până la finele lunii august.

Ce calculator poţi lua

De exemplu, cu cei 200 de euro, poţi să-ţi acoperi o parte din cheltuieile cu un calculator de tip desktop care costă aproximativ 1.000 de lei. Iar cum tehnica a avansat foarte mult şi preţurile au scăzut foarte mult, poţi chiar spera la o tabletă. Vorbim de varianta autohtonă care te costă aproximativ 200 de euro. Te costă 699 de lei sau chiar 599 de lei.

Sursa: Imopedia

Adauga un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site foloseste cookies! Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai mult.