Yandex.Metrica

Cum alegi cel mai bun card de credit?

Aboneaza-te la newsletterul Blitz Imobiliare si nu vei rata nici o stire Imobiliara Ma abonez

Contractarea unui card de credit este recomandata deopotriva atat ca o resursa financiara suplimentara, disponibila pentru perioadele in care cheltuielile lunare depasesc veniturile curente, cat si ca o metoda convenabila de plata deoarece posesorii unui astfel de instrument nu trebuie sa aiba asupra lor sume de bani in numerar in cazul platilor neprevazute.

Totodata, cu ajutorul planurilor de rate fara dobanda care pot fi accesate de posesorul unui card de credit, clientul isi poate achizitiona bunurile si serviciile dorite cu dobanda zero, in anumite conditii, a precizat pentru Efin.ro Dan Grigoriu, director Divizia de Retail a Bancii Romanesti.

Greseli frecvente ale detinatorilor de carduri de credit

Unul dintre aspectele pe care trebuie sa le aiba in vedere posesorii unui card de credit este perioada de gratie. Ea reprezinta durata in care clientii pot folosi banii bancii fara a plati dobanda. In majoritatea cazurilor, perioada de gratie se acorda doar pentru tranzactiile la comercianti, dar exista si unele banci care ofera aceasta facilitate la retragerile de numerar de la bancomate, cu mentiunea ca institutia de credit va comisiona operatiunea. De fapt, retragerea de numerar de la bancomatele bancii este cea mai frecventa greseala pe care detinatorii de carduri de credit o fac. Ei nu trebuie sa confunde cardul de credit cu un imprumut de nevoi personale, avertizeaza reprezentantul Bancii Romanesti. In schimb, daca clientii sunt presati sa retraga bani de la ATM cu cardul de credit este recomandat ca acestia sa returneze cat mai repede suma pentru a nu acumula dobanda suplimentara. O alta greseala frecventa a posesorilor de carduri de credit apare atunci cand acestia acceseaza planurile de rate cu dobanda zero, arata Dan Grigoriu. Pentru a beneficia de aceasta facilitate ei trebuie sa ramburseze integral datoria totala specificata in extrasul de cont pana la data scadenta a acesteia. In cazul in care clientii achita numai suma minima obligatorie de plata, atunci banca va aplica dobanda la soldul ramas de rambursat.

Criteriile in functie de care trebuie ales cardul de credit

Principalele criterii in functie de care trebuie ales cardul de credit sunt costurile si perioada de gratie. De asemenea, clientul trebuie sa se uite si la ce facilitati primeste la diferiti comercianti, astfel incat sa coincida cu nevoile sale, sustine Dan Grigoriu.

Costurile unui card de credit

Costurile aferente unui card de credit sunt dobanda, comisionul anual sau lunar de administrare si comisionul de acordare. De asemenea, trebuie avute in vedere si celelalte costuri implicate, cum ar fi cel de retragere numerar de la ATM, atrage atentia directorul Diviziei de Retail a Bancii Romanesti.

Principalele avantaje ale unui card de credit

Principalele avantaje ale unui card de credit sunt perioada de gratie, in care clientul poate folosi banii bancii fara costuri, programele de rate fara dobanda (daca exista) si accesul la reduceri multiple in magazinele si locatiile partenere ale fiecarei banci.

In plus, posesorii unui card de credit beneficiaza de 0% comision la plata cumparaturilor la comercianti in tara si in strainatate, precum si pentru tranzactiile efectuate pe internet si au acces permanent la disponibilul din cont 24 de ore, 7 zile din 7.

Sursa: www.efin.ro

Echipa Blitz Imobiliare, Leonard Munteanu

Blitz Imobiliare - Agentie Imobiliara Cluj

Adauga un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Website Protected by Spam Master


Te-ar putea interesa si

Acum 5 ani 0 Comentarii

Cum sa fii un bun platnic si sa-ti mentii situatia financiara in siguranta

Scorul de credit („credit score”) releva informatii despre istoria de plata a creditelor unei persoane, valoarea datoriei restante si tipul de credit pe care persoana respectiva il foloseste, alaturi de caracteristicile personale ale individului. Pe langa datoriile restante la carduri si la credite, facturile restante, neplata amenzilor si a diferitelor chitante pot, de asemenea, sa aiba un impact negativ asupra[...]

Citeste mai mult
Acum 5 ani 2 Comentarii

Cum pot obtine o refinantare daca sunt restant la banca si sunt raportat la biroul de credit?

Un credit de refinantare va ofera posibilitatea de a achita toate datoriile de la alte banci (inclusiv descoperirea de card), ramanand cu un singur credit la institutia care va refinanteaza. Va ofera, totodata, posibilitatea de a schimba moneda in care s-a facut imprumutul. Principala conditie pentru a beneficia de un credit de refinantare este achitarea la timp a ratelor aferente[...]

Citeste mai mult

Site-ul nostru foloseste cookies pentru a imbunatati experienta navigarii si a oferi servicii mai usor de utilizat.

Informatii detaliate despre cum le folosim in site si cum poti gestiona consimtamantul vei putea gasi in Politica de utilizare cookies si Setari personalizate cookies.

Accept toate