Yandex.Metrica

BCR a acordat peste 10.000 de credite prin programul Prima Casă

Aboneaza-te la newsletterul Blitz Imobiliare si nu vei rata nici o stire Imobiliara Ma abonez

Bancă Comercială Română (BCR) a depăşit pragul de 10.000 de credite acordate prin programul Prima Casă (Prima Casă 1 şi Prima Casă 2), volumul finanţărilor acordate până acum depăşind 420 milioane euro, noteaza agentia NewsIn.

BCR a demarat creditarea prin programul Prima Casă la începutul lunii august 2009. Până în prezent, cele mai multe credite prin programul Prima Casă au fost acordate în Bucureşti – peste 3.000 de credite în valoare de peste 150 milioane euro, Transilvania – peste 2.000 credite în valoare de peste 70 milioane euro şi Banat şi Crişana – peste 1.500 credite în valoare de peste 50 milioane euro, se arată în comunicat.

Potrivit băncii, o serie de unităţi BCR au finanţat, individual, prin programul Prima Casă echivalentul unor complexe rezidenţiale de mărime medie.

În cadrul primei etape a programului (Prima Casă 1), valoarea medie a unui credit acordat de către BCR a fost de aproape 41.200 euro, iar 1.550 de credite au fost acordate la valoarea maximă permisă de lege în cadrul programului, 57.000 euro. Valoarea medie cea mai ridicată a fost în Bucureşti (49.500 euro), iar cea mai scăzută în regiunea sud-vest / Oltenia (36.300 euro).
Sursa: Imopedia

Adauga un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Website Protected by Spam Master


Te-ar putea interesa si

Acum 8 ani 0 Comentarii

Programul Prima Casa 4 se bucura de succes

Conform datelor furnizate de Banca Comerciala Romana, Programul Prima Casa 4 se bucura de un real succes, desi valoarea medie a imprumuturilor a scazut fata de programele anterioare. Banca Comerciala Romana anunta ca de la inceputul programului, in 5 luni, a acordat credite in valoara de peste 200 de milioane de Euro, valoarea medie a acestora fiind de 38.500 Euro,[...]

Citeste mai mult
Acum 8 ani 0 Comentarii

Prima Casă nouă: după eşec, mai încercăm o dată

Programul Prima Casă pentru construcţii a avut rezultate foarte slabe, creditele fiind acordate aproape exclusiv pentru locuinţe vechi. Băncile lansează însă oferte noi vara aceasta. După ce, timp de peste un an, a reuşit să stimuleze prin pro­gramul Prima Casă doar tranzacţii cu apartamente vechi, dar şi pe acestea ­destul de modest, Guvernul îşi pune, deocam­dată, speranţa în singura bancă[...]

Citeste mai mult