Yandex.Metrica

Au scăzut prețurile apartamentelor de vânzare din Cluj-Napoca

Aboneaza-te la newsletterul Blitz Imobiliare si nu vei rata nici o stire Imobiliara Ma abonez

În Cluj-Napoca, indicele Blitz a înregistrat o medie de 1364 euro/mp în luna mai, în scădere cu 19 euro/mp față de luna aprilie, dar totuși în creștere cu 71 euro/mp față de aceeași lună a anului precedent, când indicele a înregistrat 1293 euro/mp.

Un top al cartierelor din Cluj-Napoca, care au înregistrat cele mai mari scăderi de preț în luna mai, față de luna aprilie sunt:

1. Zonă Centrală – o scădere cu 96 euro/mp, de la 1626 euro/mp în luna aprilie, la 1530 euro/mp în luna mai;
2. Zorilor – o scădere cu 44 euro/mp, de la 1569 euro/mp în luna aprilie, la 1525 euro/mp în luna mai;
3. Grigorescu – o scădere cu 26 euro/mp, de la 1235 euro/mp în luna aprilie, la 1209 euro/mp în luna mai;
4. Mănăștur – o scădere cu 23 euro/mp, de la 1275 euro/mp în luna aprilie, la 1252 euro/mp în luna mai;
5. Europa – o scădere cu 22 euro/mp, de la 1265 euro/mp în luna aprilie, la 1243 euro/mp în luna mai;
6. Mărăști – o scădere cu 13 euro/mp, de la 1470 euro/mp în luna aprilie, la 1457 euro/mp în luna mai;
7. Bună Ziua – o scădere cu 3 euro/mp, de la 1337 euro/mp în luna aprilie, la 1334 euro/mp în luna mai.

În zonele limitrofe ale Clujului, Baciu și Florești, prețurile apartamentelor de vânzare au avut o traiectorie diferită. Mai exact, în Baciu s-a înregistrat o scădere a prețurilor cu 14 euro/mp, de la 1022 euro/mp la 1008 euro/mp, în timp ce Floreștiul a înregistrat o creștere a acestora cu 16 euro/mp, de la 791 euro/mp în luna aprilie, la 807 euro/mp în luna mai.

Prețurile au continuat să crească în Florești, deoarece această zonă a început să se extindă, datorită cererii foarte mari. Mihai Boia, Senior Broker II-Team Leader în echipa Blitz din Florești ne detaliază motivele pentru care deși prețurile în Cluj-Napoca au scăzut, în Florești au crescut: “O clientelă constantă determină creșterea prețurilor. Diferența foarte mare de prețuri față de Cluj determină persoanele interesate de achiziționarea unui apartament să se orienteze spre Florești, prețul fiind aproape la jumătate. Dezvoltarea masivă a Floreștiului datorită construcțiilor noi calitative este un alt factor pe care clienții îl au în vedere atunci când iau în calcul achiziționarea unei locuințe în Florești.”

În tabelul de mai jos se poate observa, defalcat pe număr de camere, traiectoria pe care au avut-o prețurile apartamentelor din Cluj-Napoca și din zonele limitrofe (Baciu, Florești), în luna mai comparativ cu aprilie 2018, conform indice Blitz.

• Un top al cartierelor din Cluj-Napoca care au înregistrat scăderi de prețuri pentru apartamentele cu 1 cameră este:

1. Mănăștur – o scădere a prețului în luna mai cu 157 euro/mp, de la 1296 euro/mp în aprilie, la 1139 euro/mp;
2. Zonă Centrală – o scădere a prețului în luna mai cu 154 euro/mp, de la 1645 euro/mp în aprilie, la 1491 euro/mp;
3. Gheorgheni – o scădere a prețului în luna mai cu 147 euro/mp, de la 1714 euro/mp în aprilie, la 1567 euro/mp.

Despre scăderea prețurilor pentru apartamentele cu o cameră am discutat cu Răzvan Indolean, Senior Broker Blitz, care a relatat din perspectiva sa de specialist în imobiliare, cauza acestei scăderi de preț:
“Această scădere a prețurilor pentru apartamentele cu o cameră se datorează și apariției blocurilor noi, unde aceste tipuri de apartamente se tranzacționează mai mult de către investitori. În ceea ce privește apartamentele cu o cameră din blocurile vechi, acestea nu sunt atractive nici pentru investitori, nici pentru persoanele care își caută o locuintă. Cei care își permit să treacă pragul de 50.000 de euro înclină să cumpere apartamente cu 2 camere pentru confort, chiar dacă în zone mai mărginașe, decât să stea într-o garsonieră. Așadar, din cauza puținilor clienți care să-și dorească achiziționarea apartamentelor cu o cameră, au scăzut și prețurile.”

• Cartierele/ Zonele ale căror apartamente cu 2 camere au avut prețuri mai mici în luna mai, comparativ cu luna aprilie sunt:

1. Zorilor – o scădere a prețului în luna mai cu 106 euro/mp, de la 1587 euro/mp în aprilie, la 1481 euro/mp;
2. Zonă Centrală – o scădere a prețului în luna mai cu 56 euro/mp, de la 1661 euro/mp în aprilie, la 1605 euro/mp;
3. Europa – o scădere a prețului în luna mai cu 26 euro/mp, de la 1270 euro/mp în aprilie, la 1244 euro/mp;
4. Bună Ziua – o scădere a prețului în luna mai cu 14 euro/mp, de la 1291 euro/mp în aprilie, la 1277 euro/mp;
5. Baciu – o scădere a prețului în luna mai cu 9 euro/mp, de la 1043 euro/mp în aprilie, la 1034 euro/mp.

• Cartierele/ Zonele ale căror apartamente cu 3 camere au avut prețuri mai mici în luna mai, comparativ cu luna aprilie sunt:

1. Grigorescu – 1175 euro/mp în mai – cu 79 euro/mp mai puțin decât în aprilie;
2. Europa – 1247 euro/mp – cu 78 euro/mp, mai puțin decât în aprilie;
3. Zonă Centrală – 1510 euro/mp – cu 53 euro/mp, mai puțin decât în aprilie;
4. Baciu – 974 euro/mp – cu 45 euro/mp, mai puțin decât în aprilie;
5. Zorilor – 1512 euro/mp – cu 29 euro/mp, mai puțin decât în aprilie;
6. Mănăștur – 1248 euro/mp – cu 24 euro/mp, mai puțin decât în aprilie;
7. Mărăști – 1397 euro/mp – cu 11 euro/mp, mai puțin decât în aprilie;
8. Florești – 795 euro/mp – cu 1 euro/mp mai puțin decât în aprilie.

• Pentru apartamentele cu 4 camere s-au înregistrat următoarele prețuri/mp:

1. Zona Centrală – 1505 euro/mp în mai – cu 101 euro/mp mai puțin decât în aprilie;
2. Mărăști – 1194 euro/mp în mai – cu 53 euro/mp mai puțin decât în aprilie;
3. Mănăștur – 1182 euro/mp în mai – cu 14 euro/mp mai puțin decât în aprilie;
4. Florești – 691 euro/mp în mai – cu 4 euro/mp mai puțin decât în aprilie.

Pentru o explicație amănunțită despre situația prețurilor de vânzare ale apartamentelor, a fost consultant un agent imobiliar din departamentul de Vânzări Apartamente Blitz, din Cluj-Napoca:
“În urma unui prim trimestru în care s-au realizat multe achiziții și care a dus la creșterea prețurilor, a urmat o perioadă de stagnare pe piața imobiliară clujeană. Această stagnare a generat o scădere ușoară a prețurilor precum și creșterea ofertei de locuințe scoase la vânzare. Fluctuațiile care apar momentan în piața clujeană se datorează și creșterii cotației Robor la 6 și la 3 luni. Deși indicele Robor a crescut și prețurile au avut tendința de descreștere, numărul de apartamente care au fost vândute în luna mai față de lunile precedente s-a menținut, în special la achizițiile din fonduri proprii.” a menționat Răzvan Indolean, Senior Broker I – Rezidențial Vanzări – Induction Trainer Blitz

“La nivel general, această scădere consider că este începutul unei perioade de corecție a prețurilor pe piața imobiliară locală, corecție preconizată încă de la sfârșitul anului 2017.”a adăugat Bogdan Petrovai, Chief Sales Officer Cluj.

Așadar, chiar dacă în prezent continuă să se facă foarte multe tranzacții pe piața imobiliară, având în vedere că asistăm la un Robor care în ultima perioadă s-a mărit constant, s-ar putea ca trimestrele III și IV să continue cu o temperare a prețurilor sau poate chiar o scădere, așa cum preconizează și BNR-ul.

Pentru a înțelege mai bine cum funcționează Robor-ul și cum afectează acesta prețurile de vânzare ale apartamentelor, Camelia Narița, Chief Credit Adviser în departamentul de Credit Consulting Blitz, ne-a dat mai multe detalii:

“Indicele Robor a crescut în timp ce gradul de îndatorare acceptat de către bănci, în anumite cazuri, a scăzut, astfel există situația în care clienții să nu se mai încadreze în suma dorită și să nu mai poată achiziționa apartamentul dorit.
Nivelul actual al Robor-ului îi afectează și pe clienții care au făcut un antecontract anul trecut sau anii trecuți și o dată cu finalizarea construcției încheie acum contractul final de credit.
Creditul Prima Casă este dependent de Robor, în sensul că există o singură variantă de dobândă la toate instituțiile bancare care este concepută special pentru acest produs de creditare. În schimb, la Creditele de tip Ipotecar/Imobiliar clienții au posibilitatea să opteze pentru finanțare cu dobândă fixă, unde pe o perioadă a creditului sau chiar pe toată perioada creditului, dobânda rămâne aceeași. Situându-se în fața unor dobânzi mai mari la credite și a unei piețe imobiliare care tinde să își păstreze tendința de creștere, clienții care doresc să achiziționeze prin credit bancar vor așteapta scăderea prețurilor sau vor căuta mai mult timp până vor lua decizia asupra unei tranzacții.”

 

*Indicele Blitz reprezintă un instrument statistic ce oferă informații cu privire la media prețurilor publice pentru apartamentele de vânzare din Cluj și din vecinătăti, exprimată în euro/mp. Pentru calculul indicelui Blitz au fost analizate ofertele publice din lunile mai 2017 și mai, aprilie 2018, actualizate exclusiv din baza de date Blitz.

 

1 Comments

Adauga un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Website Protected by Spam Master


  • Site-ul nostru foloseste cookies pentru a imbunatati experienta navigarii si a oferi servicii mai usor de utilizat.

    Informatii detaliate despre cum le folosim in site si cum poti gestiona consimtamantul vei putea gasi in Politica de utilizare cookies si Setari personalizate cookies.

    Accept toate