Apartamentele din Cluj continuă să se ieftinească

Aboneaza-te la newsletterul Blitz Imobiliare si nu vei rata nici o stire Imobiliara Ma abonez

Preţul apartamentelor din Cluj începe scadă, după o perioadă mai lungă în care preţul apartamentelor din Cluj-Napoca a avut o evoluţie atipică faţă de restul ţării. Noiembrie este a doua lună consecutivă în care pe piaţa rezidenţială clujeană se înregistrează scăderi, arată o analiză a portalului imobiliare.ro.

Preţul apartamentelor a scăzut cu 1,4% într-o lună şi cu 5,2% într-un an, în noiembrie, cea mai mică valoare din acest an, de 990 euro / metru pătrat, conform analizei. “Indicele imobiliare.ro coboară pentru prima dată în ultimele zece luni sub pragul psihologic de 1.000 euro/mp util”, arată analiza citată, cu referire la indicele portalului, prin care se omogenizează ofertele de vânzare. Scăderea a fost înregistrată atât la apartamentele noi cât şi la cele vechi: preţul apartamentelor noi a scăzut cu 2% până la valoarea de 967 euro/mp util, în vreme ce preţul apartamentelor vechi a scăzut cu 1,7%, până la valoarea de 1.000 euro/mp util şi se menţine în continuare mai scump decât al celor noi.

Cea mai mare variaţie de preţ este întâlnită în cazul apartamentelor vechi cu trei camere, unde a fost constatată o scădere importantă de 2,4%, arată analiza, unde se precizează că apartamentele cu una şi două camere s-au ieftinit cu 0,1%, respectiv 1% în ultima lună.

Preţurile de strigare actuale pentru apartamentele vechi sunt cu până la 7,9% mai mici în comparaţie cu noiembrie 2009, cea mai mare diferenţă fiind înregistrată în cazul apartamentelor cu două camere.

În ce priveşte tendinţa la nivel naţional, aceasta este de scădere accentuată, 2% în noiembrie, după 3% în octombrie. Într-un an, preţul a scăzut cu 14%, arată analiza imobiliare.ro.
“Anul a început într-o notă optimistă, cei mai mulţi jucători din piaţă au estimat chiar o stabilizare a preţurilor. Însă primele 11 luni ale acestui au adus scăderi semnificative, scenariu la care ne aşteptăm şi în primele luni ale anului viitor”, a arfătat directorul imobiliare.ro, Adrian Erimescu.

Sursa: Ziua de Cluj

Adauga un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site foloseste cookies! Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai mult.